Venerabili Fraţi în Episcopat,

1. Vizita voastră ad limina îmi oferă plăcuta oportunitate de a mă întreţine cu voi, reîntărind legăturile de comuniune care deja există între Păstorii iubitelor dieceze din România şi Succesorul lui Petru. Este, de asemenea, o ocazie prielnică pentru a reflecta împreună asupra activităţilor şi perspectivelor pastorale ale Comunităţii catolice din ţara voastră.

Adresez fiecăruia salutul meu fratern. Doresc, în mod particular, să-i mulţumesc Mons.Ioan Robu, Preşedintele Conferinţei Episcopale din România, pentru amabilele cuvinte pe care a binevoit să mi le adreseze în numele tuturor. Fiţi bine veniţi, iubiţi şi venerabili Păstori ai unei nobile Ţări care, în îndelunga sa istorie, a trăit vremuri foarte dificile fără să se lase vreodată nimicită.

Întâlnirea de azi trezeşte în mine profunda emoţie trăită în mai 1999, când Providenţa m-a condus în Patria voastră. Au fost zile de neuitat, în care am simţit afecţiunea intensă a poporului român pentru Papa.

Biserica Catolică din România, prin cele două rituri care o alcătuiesc, reprezintă o minoritate foarte activă pe plan spiritual şi social. Ştiu despre Comunităţile voastre că lucrează alături de majoritatea ortodoxă a Ţării, colaborând, în ceea ce este posibil, cu spirit de dialog fratern şi de respect reciproc. Sunt sigur că această atitudine ,bazată pe încredere, vă va permite să depăşiţi dificultăţile care mai există. În această privinţă, importantă va fi munca depusă de Comisia Mixtă pentru dialogul dintre Biserica Greco-Catolică şi cea Ortodoxă din România, a cărei sarcină este să găsească soluţii adecvate chestiunilor ce se ivesc.

2. Un domeniu deosebit de important în activitatea voastră este în prezent pastorala familiei. Ştiu că în această materie au avut loc deja întâlniri de lucru şi cu fraţii ortodocşi pentru a discerne împreună asupra problemelor prin care trece familia şi în Ţara voastră.

Se poate spune că în majoritatea covârşitoare a cazurilor, familiile voastre se menţin credincioase tradiţiilor creştine sănătoase. Cu toate acestea, va trebui să se ţină seamă de primejdiile ce se pot prezenta în societatea de azi.

Fragilitatea cuplurilor, emigraţia consistentă a familiilor tinere spre Ţările occidentale având drept consecinţă grija pentru fii încredinţată adesea bunicilor, separarea de nevoie a soţilor, mai ales când cel care pleacă în căutare de lucru este mama, practica difuză a avortului, controlul naşterilor prin metode contrare demnităţii persoanei umane, sunt unele din problematicile care vă stimulează atenţia asiduă şi impun o acţiune pastorală adecvată. Nu se va sublinia niciodată îndeajuns importanţa unui primat sănătos al familiei în tot ceea ce se întreprinde pentru educaţia noilor generaţii.

Apoi, cum s-ar putea uita, iubiţi şi venerabili Păstori, că şi în Ţara voastră trista moştenire a dictaturii comuniste este criza unei viziuni creştine a vieţii? În legătură cu aceasta, trebuie recunoscut că sarcina Bisericilor este enormă. De aceea, este necesar să se promoveze dialogul şi colaborarea între toţi cei care au primit vestea mântuitoare a lui Cristos de la succesorii Apostolilor. În armonie cu fraţii Bisericii Ortodoxe române şi simţind responsabilitatea comună în faţa Intemeietorului Bisericii, trebuie dezvoltate centre de formare în care tinerii să poată cunoaşte moştenirea evanghelică pe care o au în comun pentru ca apoi să o mărturisească astfel încât să pătrundă în societate.

3. Il rog pe Domnezeu să suscite în credincioşii de azi curajul de a-l urma pe Cristos cu hotărârea fermă ce a caracterizat mărturia eroică a acelor catolici români de amble rituri care au îndurat suferinţe de nespus sub regimul comunist, fără a şovăi în fidelitatea faţă de Evanghelie. Mă gândesc în acest moment, între alţii, la mult iubitul Cardinal Alexandru Todea, pe care Domnul l-a chemat la sine anul trecut. Cum să nu-i amintim, apoi, pe numeroşii martiri ai Comunităţilor voastre - între care şapte Episcopi, al căror proces canonic de canonizare este în curs de desfăşurare - care au înrourat cu sângele lor Pământul vostru ?

Biserică din România, în pofida dificultăţilor încă existente, nu te teme! Dumnezeu îţi binecuvântează eforturile, dovadă fiind numărul considerabil de candidaţi la Preoţie în seminarii. Astfel se adevereşte încă o dată ceea ce Tertulian scria despre Biserica primară: " sanguis martyrum semen christianorum".

Dacă este adevărat că poporul român, în străfundul conştiinţei sale a ştiut să reziste materialismului ateu militant, păstrând ereditatea vestirii creştine, acum însă trebuie făcut ca din inimile credincioşilor să izvorască această bogăţie lăuntrică, stimulând pe fiecare să dea o coerentă mărturie evanghelică. Numai astfel va putea fi contrastată înaintarea periculoasă a unei viziuni materialiste despre existenţă.

4. Este în curs procesul de integrare a României în cadrul mai vast al Uniunii Europene şi al Instituţiilor Continentului. Este vorba, fără îndoială, de un dat pozitiv, deşi nu lipseşte riscul unor ambiguităţi. De fapt, impactul unei viziuni, condiţionată sub anumite aspecte de consumismul şi individualismul egoist, poate comporta pentru concetăţenii voştri pericolul de a nu şti să distingă care sunt valorile şi care non-valorile societăţii occidentale şi sfârşesc prin a uita bogăţiile creştine prezente în tradiţia lor.

În timp ce aşteaptă să facă parte din structurile europene, ar fi bine ca poporul român să-şi aducă aminte că nu are doar de primit ceva, ci are şi de oferit o bogată moştenire spirituală, culturală şi istorică în beneficiul unităţii şi vitalităţii întregului Continent. Călite de grele încercări istorice şi recente, comunităţile voastre trebuie să ştie să-şi păstreze cu statornicie adeziunea la patrimoniul milenar al valorilor creştine primite de la strămoşi şi în care au fost plăsmuite.

Aceasta este o îndatorire care cheamă în cauză şi credincioşii laici în feluritele lor responsabilităţi apostolice. Va trebui să-i formaţi în aşa fel încât să-şi asume cuvenita participare la edificarea societăţii printr-o curajoasă mărturie creştină.

5. Într-adevăr, vă stau în faţă îndatoriri ce angajează! Urgenţele care se ivesc în momentul actual sunt de aşa natură încât fac să se simtă cu o forţă şi mai mare exigenţa de a restabili cât mai curând deplina unitate între toţi ucenicii lui Cristos. Trebuie folosită orice ocazie pentru a grăbi atingerea acestui ţel. Tocmai acest lucru a fost reafirmat şi cu prilejul vizitei de neuitat pe care Preafericirea Sa Teoctist, Patriarhul ortodox al României, a binevoit să o facă la Roma în luna octombrie anul trecut. În acea circumstanţă a reieşit în mod şi mai clar că mărturia comună a creştinilor este o necesitate a momentului pentru a comunica în mod eficace Evanghelia lumii de azi. Aceasta este vocaţia urgentă a tuturor creştinilor, în ascultare docilă faţă de porunca lui Cristos, care invită la a ne ruga şi munci "pentru ca toţi să fie una" (In 17,21).

Mă rog Domnului să vină cât mai curând ziua binecuvântată în care catolici şi ortodocşi să se poată împărtăşi împreună la aceeaşi sfântă Masă. În această privinţă, o misiune deosebită este încredinţată venerabilei Biserici Greco-Catolice române, în virtutea familiarităţii profunde cu tradiţia orientală. E necesar ca inimile şi cugetele tuturor să se îndrepte cu mărită încredere spre Domnul, pentru a implora ajutorul în această primă parte a unui nou mileniu. Desigur, greutăţile nu lipsesc şi trebuie prevăzute sacrificii nu uşoare. Însă miza este atât de mare, încât merită un efort generos din partea tuturor.

6. Venerabili Fraţi, Ţara voastră a avut providenţiala oportunitate de a vedea prosperând alături secole de-a rândul cele două tradiţii, latină şi bizantină, care împreună înfrumuseţează chipul unicei Biserici. Voi lucraţi, s-ar putea spune, ca într-un "laborator" spiritual, în care bogăţiile creştinătăţii nedespărţite îşi pot manifesta întreaga lor forţă şi vitalitate.

Va trebui să persiste între Voi, Păstorii, o stimă constantă şi o consideraţie fraternă reciprocă. În problemele de interes comun, să ştiţi a vă ajuta unii pe alţii, pentru o mai bună cunoaştere a uneia şi a alteia moşteniri spirituale. Mă gândesc, de pildă, la învăţământul din seminarii, la ameliorarea structurilor lor şi la schimbul de profesori, mai ales în favoarea acelor seminarii care duc lipsă de învăţători; de asemenea, mă gândesc la grija pentru minorităţile lingvistice în cadrul respectivelor Dieceze, la ajutorul pe care Bisericile voastre îl pot da altor Comunităţi sărace în cler şi la contribuţia preţioasă în domeniul angajării misionare.

La fel, este cât se poate de necesară o constantă şi cordială colaborare a consacraţilor şi consacratelor la viaţa Bisericii. Desigur, trebuie respectată autonomia lor legitimă, dar în acelaşi timp, e drept a invita aceste preţioase energii apostolice să colaboreze în mod adecvat la muncile pastorale proprii vouă, Păstorilor, precum şi Clerului care vă ajută.

Asupra oricărui lucru să ştiţi a veghea cu spirit patern, evitând săvârşirea de imprudenţe mai presus de toate în domeniul primirii vocaţiilor sacerdotale şi călugăreşti şi a destinaţiei lor pastorale ulterioare.

7. Venerabili şi iubiţi Fraţi! Iată câteva reflecţii care îmi vin spontan după ce v-am întâlnit pe fiecare individual şi am aflat de la voi fervoarea vieţii ecleziale care vă însufleţeşte pe toţi – Păstori, cler, consacraţi şi credinicioşi laici – în scopul de a răspunde cu tot mai multă fidelitate chemării lui Cristos. Vă încurajez să continuaţi în acest efort şi doresc ca ostenelile voastre să fie mereu susţinute de mângâierile lui Dumnezeu. Pentru aceasta, invoc ocrotirea maternă a Mariei peste ţara voastră, numită "Grădina Maicii Domnului".

În fine, cerându-vă să duceţi credincioşilor voştri salutul meu plin de afecţiune şi asigurarea amintirii lor constante către Domnul, vă dau vouă şi tuturor celor încredinţaţi solicitudinii voastre pastorale o specială Binecuvântare Apostolică.