Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului (16-21 august 2011) 

"Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7)

Dragi prieteni,

Mă gândesc adesea la Ziua Mondială a Tineretului de la Sydney din anul 2008. Acolo am trăit o mare sărbătoare a credinţei, în timpul căreia Duhul lui Dumnezeu a acţionat cu forţă, creând o comuniune intensă între participanţi, veniţi din toate părţile lumii. Acea adunare, ca şi precedentele, a adus roade îmbelşugate în viaţa a numeroşi tineri şi a întregii Biserici. Acum, privirea noastră se îndreaptă spre apropiata Zi Mondială a Tineretului, care va avea loc la Madrid în august 2011. Deja în 1989, cu câteva luni înainte de căderea istorică a Zidului din Berlin, pelerinajul tinerilor a avut etapă în Spania, la Santiago de Compostela. Acum, într-un moment în care Europa are mare nevoie să-şi regăsească rădăcinile sale creştine, ne-am dat întâlnire la Madrid, cu tema: "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). De aceea vă invit la acest eveniment aşa de important pentru Biserica din Europa şi pentru Biserica universală. Şi aş vrea ca toţi tinerii, fie cei care împărtăşesc credinţa noastră în Isus Cristos, fie cei care ezită, care sunt în îndoială sau care nu cred în el, să poată trăi această experienţă, care poate să fie decisivă pentru viaţă: experienţa Domnului Isus înviat şi viu şi a iubirii sale faţă de fiecare dintre noi.

1. La izvoarele celor mai mari aspiraţii ale voastre

În orice epocă, şi în zilele noastre, numeroşi tineri simt dorinţa profundă ca relaţiile dintre persoane să fie trăite în adevăr şi în solidaritate. Mulţi manifestă aspiraţia de a construi raporturi autentice de prietenie, de a cunoaşte iubirea adevărată, de a întemeia o familie unită, de a ajunge la o stabilitate personală şi o siguranţă reală, care să poată garanta un viitor senin şi fericit. Desigur, amintindu-mi de tinereţea mea, ştiu că stabilitatea şi siguranţa nu sunt problemele care ocupă mai mult mintea tinerilor. Da, cererea locului de muncă şi cu aceasta aceea de a avea un teren sigur sub picioare este o problemă mare şi urgentă, dar în acelaşi timp tinereţea rămâne oricum vârsta în care suntem în căutarea celei mai mari vieţi. Dacă mă gândesc la anii mei de atunci: pur şi simplu nu voiam să ne pierdem în normalitatea vieţii burgheze. Voiam ceea ce este mare, nou. Voiam să găsim însăşi viaţa în vastitatea şi frumuseţea ei. Desigur, asta depindea şi de situaţia noastră. În timpul dictaturii naţional-socialiste şi în război noi am fost, ca să spunem aşa, "închişi" de puterea dominantă. Deci, voiam să ieşim la vedere pentru a intra în amplitudinea posibilităţilor fiinţei umane. Dar cred că, într-un anumit sens, acest impuls de a merge dincolo de obişnuit există în orice generaţie. Este parte din faptul de a fi tânăr a dori ceva mai mult decât cotidianitatea obişnuită a unui serviciu sigur şi a simţi dorinţa pentru ceea ce este realmente mare. E vorba numai de un vis gol care dispare atunci când devenim adulţi? Nu, omul este într-adevăr creat pentru ceea ce este mare, pentru infinit. Orice alt lucru este insuficient. Sfântul Augustin avea dreptate: inima noastră este neliniştită până când nu se odihneşte în Tine. Dorinţa celei mai mari vieţi este un semn al faptului că el ne-a creat, că purtăm "amprenta" sa. Dumnezeu este viaţă, şi pentru aceasta orice creatură tinde la viaţă; în mod unic şi special persoana umană, făcută după imaginea lui Dumnezeu, aspiră la iubire, la bucurie şi la pace. Aşadar înţelegem că este un contrasens a pretinde eliminarea lui Dumnezeu pentru a-l face pe om să trăiască! Dumnezeu este izvorul vieţii; a-l elimina înseamnă a ne separa de acest izvor şi, în mod inevitabil, a ne priva de plinătate şi de bucurie: "de fapt, creatura fără Creator dispare" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 36). Cultura actuală, în unele zone din lume, mai ales în Occident, tinde să-l excludă pe Dumnezeu, sau să considere credinţa ca un fapt privat, fără nici o relevanţă în viaţa socială. În timp ce ansamblul de valori care sunt la baza societăţii provine din Evanghelie - ca şi sensul demnităţii persoanei, al solidarităţii, al muncii şi al familiei -, se constată un fel de "eclipsă de Dumnezeu", o anumită amnezie, dacă nu un adevărat refuz al creştinismului şi o negare a comorii credinţei primite, cu riscul de a pierde propria identitate profundă.

Pentru acest motiv, dragi prieteni, vă invit să intensificaţi drumul vostru de credinţă în Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Voi sunteţi viitorul societăţii şi al Bisericii! Aşa cum scria apostolul Paul creştinilor din oraşul Colose, este vital de a avea rădăcini, baze solide! Şi acest lucru este deosebit de adevărat astăzi, când mulţi nu au puncte de referinţă stabile pentru a construi viaţa lor, devenind astfel profund nesiguri. Relativismul răspândit, conform căruia totul se echivalează şi nu există nici un adevăr, nici un punct de referinţă absolut, nu generează adevărata libertate, ci instabilitate, rătăcire, conformism la modele momentului. Voi tinerii aveţi dreptul să primiţi de la generaţiile care vă preced puncte ferme pentru a face alegerile voastre şi a construi viaţa voastră, aşa cum o plantă tânără are nevoie de un sprijin solid până când cresc rădăcinile, pentru a deveni, apoi, un copac robust, capabil să aducă rod.

2. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos

Pentru a scoate în evidenţă importanţa credinţei în viaţa credincioşilor, aş vrea să mă opresc asupra fiecăruia din cei trei termeni pe care sfântul Paul îi foloseşte în această expresie a lui:"Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). Putem observa în ei trei imagini: "înrădăcinat" evocă pomul şi rădăcinile care-l alimentează; "întemeiat" se referă la construcţia unei case; "tare" face trimitere la creşterea forţei fizice sau morale. E vorba de imagini foarte elocvente. Înainte de a le comenta, trebuie notat simplu că în textul original cei trei termeni, din punct de vedere gramatical, sunt pasivi: asta înseamnă că însuşi Cristos ia iniţiativa de a-i înrădăcina, a-i întemeia şi a-i face tari pe credincioşi.

Prima imagine este cea a pomului, puternic plantat în pământ prin intermediul rădăcinilor, care-l fac stabil şi-l alimentează. Fără rădăcini, ar fi luat de vânt şi ar muri. Care sunt rădăcinile noastre? Desigur părinţii, familia şi cultura din ţara noastră, are sunt o componentă foarte importantă a identităţii noastre. Biblia dezvăluie o altă componentă. Profetul Ieremia scrie: "Binecuvântat să fie omul care-şi pune încrederea în Domnul, a cărui speranţă este Domnul. El va fi ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; el nu se teme când vine arşiţa, frunzele lui rămân verzi, el nu-i îngrijorat în timp de secetă şi nu încetează să aducă roade" (Ier 17,7-8). A întinde rădăcinile, pentru profet, înseamnă a pune propria încredere în Dumnezeu. Din El luăm viaţa noastră; fără el n-am putea să trăim cu adevărat. "Dumnezeu ne-a dăruit viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul său" (1In 5,11). Isus însuşi se prezintă ca viaţa noastră (cf. In 14,6). De aceea, credinţa creştină nu este numai a crede în adevăruri, ci este înainte de toate o relaţie personală cu Isus Cristos, este întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu, care dă întregii existenţe un dinamism nou. Atunci când intrăm în raport personal cu el, Cristos ne revelează identitatea noastră, şi, în prietenia lui, viaţa creşte şi se realizează în plinătate. Există un moment, tineri fiind, în care fiecare dintre noi se întreabă: ce sens are viaţa mea, ce scop, ce direcţie ar trebui să-i dau? Este o fază fundamentală, care poate tulbura sufletul, uneori chiar îndelung. Se gândeşte la tipul de muncă de întreprins, la care relaţii sociale să se stabilească, la ce afecte să dezvolte... În acest context, mă gândesc din nou la tinereţea mea. Într-un fel am avut foarte repede conştiinţa că Domnul mă voia preot. Însă apoi, după război, când în seminar şi la universitate eram în drum spre această ţintă, a trebuit să recuceresc această certitudine. A trebuit să mă întreb: acesta este cu adevărat drumul meu? Aceasta este cu adevărat voinţa Domnului pentru mine? Voi fi capabil să rămân fidel lui şi să fiu total disponibil pentru el, în slujba sa? O astfel de decizie trebuie să fie şi dureroasă. Nu poate să fie altfel. Însă apoi a apărut certitudinea: este bine aşa! Da, Domnul mă vrea, prin urmare îmi va da şi forţa. În ascultarea lui, în faptul de a merge împreună cu el devin cu adevărat eu însumi. Nu contează realizarea propriilor mele dorinţe, ci voinţa lui. Astfel viaţa devine autentică.

Aşa cum rădăcinile pomului îl ţin plantat puternic în pământ, tot aşa temeliile dau casei o stabilitate durabilă. Prin credinţă, noi suntem întemeiaţi în Cristos (cf. Col 2,7), aşa cum o casă este construită pe temelii. În istoria sacră avem numeroase exemple de sfinţi care au zidit viaţa lor pe cuvântul lui Dumnezeu. Primul este Abraham. Părintele nostru în credinţă a ascultat de Dumnezeu care-i cerea să lase casa părintească pentru a se îndrepta spre o ţară necunoscută. "Abraham a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat spre justificare şi a fost numit prietenul lui Dumnezeu" (Iac 2,23). A fi întemeiaţi în Cristos înseamnă a răspunde concret la chemarea lui Dumnezeu, încrezându-ne în el şi punând în practică al său cuvânt. Isus însuşi îi avertizează pe discipolii săi: "De ce mă numiţi «Doamne, Doamne» şi nu faceţi ce vă spun?" (Lc 6,46). Şi, recurgând la imaginea construirii casei, adaugă: "Oricine vine la mine şi ascultă cuvintele mele şi le îndeplineşte... este asemenea cu omul care, construind o casă, a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă. Venind inundaţia, şuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a putut să o clatine pentru că fusese construită bine" (Lc 6,47-48).

Dragi prieteni, construiţi casa voastră pe stâncă, asemenea omului care "a săpat adânc". Căutaţi şi voi, în toate zilele, să urmaţi Cuvântul lui Cristos. Simţiţi-l ca adevăratul Prieten cu care să împărtăşiţi drumul vieţii voastre. Cu el alături veţi fi capabili să înfruntaţi cu curaj şi speranţă dificultăţile, problemele, chiar şi dezamăgirile şi înfrângerile. Vă sunt prezentate încontinuu propuneri mai uşoare, dar voi înşivă vă daţi seama că se dovedesc înşelătoare, nu vă dau seninătate şi bucurie. Numai cuvântul lui Dumnezeu ne arată calea autentică, numai credinţa care ne-a fost transmisă este lumina care luminează drumul. Primiţi cu recunoştinţă acest dar spiritual pe care l-aţi primit de la familiile voastre şi angajaţi-vă să răspundeţi cu responsabilitate la chemarea lui Dumnezeu, devenind adulţi în credinţă. Să nu credeţi în cei care vă spun că nu aveţi nevoie de alţii pentru a construi viaţa voastră! În schimb, sprijiniţi-vă pe credinţa celor dragi ai voştri, pe credinţa Bisericii, şi mulţumiţi-i Domnului că aţi primit-o şi v-aţi însuşit-o!

3. Tari în credinţă

Fiţi "înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). Scrisoarea din care este luată această invitaţie, a fost scrisă de sfântul Paul pentru a răspunde la o necesitate precisă a creştinilor din oraşul Colose. De fapt, comunitatea aceea era ameninţată de influenţa anumitor tendinţe culturale ale epocii, care-i abăteau pe credincioşi de la evanghelie. Contextul nostru cultural, dragi tineri, are numeroase analogii cu acela al colosenilor de atunci. De fapt, există un puternic curent de gândire laicist care vrea să-l marginalizeze pe Dumnezeu din viaţa persoanelor şi a societăţii, prospectând şi încercând să creeze un "paradis" fără el. Însă experienţa învaţă că lumea fără Dumnezeu devine un "iad": prevalează egoismele, dezbinările în familii, ura între persoane şi între popoare, lipsa de iubire, de bucurie şi de speranţă. Dimpotrivă, acolo unde persoanele şi popoarele primesc prezenţa lui Dumnezeu, îl adoră în adevăr şi ascultă glasul lui, se construieşte concret civilizaţia iubirii, în care fiecare este respectat în demnitatea lui, creşte comuniunea, cu roadele pe care ea le aduce. Însă există creştini care se lasă seduşi de modul laicist de a gândi, sau sunt atraşi de curente religioase care îndepărtează de credinţa în Isus Cristos. Alţii, fără a adera la aceste chemări, pur şi simplu au lăsat să se răcească credinţa lor, cu inevitabile consecinţe negative pe planul moral.

Fraţilor contagiaţi de idei străine de evanghelie apostolul Paul le aminteşte puterea lui Cristos mort şi înviat. Acest mister este fundamentul vieţii noastre, centrul credinţei creştine. Toate filozofiile care-l ignoră, considerându-l "nebunie" (1Cor 1,23), arată limitele lor în faţa marilor întrebări care locuiesc în inima omului. Pentru aceasta şi eu, ca urmaş al apostolului Petru, doresc să vă întăresc în credinţă (cf. Lc 22,32). Noi credem cu tărie că Isus Cristos s-a oferit pe Cruce pentru a ne dărui iubirea sa; în pătimirea sa, a purtat suferinţele noastre, a luat asupra sa păcatele noastre, ne-a dobândit iertarea şi ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl, deschizându-ne calea vieţii veşnice. În acest mod am fost eliberaţi de ceea ce încurcă mai mult viaţa noastră: sclavia păcatului, şi putem să-i iubim pe toţi, chiar şi pe duşmani, şi să împărtăşim această iubire cu fraţii cei mai săraci şi în dificultate.

Dragi prieteni, adesea crucea ne provoacă frică, pentru că pare să fie negarea vieţii. În realitate, este contrariul! Ea este "da"-ul lui Dumnezeu spus omului, expresia maximă a iubirii sale şi izvorul din care curge viaţa veşnică. De fapt, din inima lui Isus deschisă pe cruce a curs această viaţă divină, mereu disponibilă pentru cel care acceptă să-şi ridice ochii spre Cel Răstignit. Aşadar, nu pot decât să vă invit să primiţi crucea lui Isus, semn al iubirii lui Dumnezeu, ca izvor de viaţă nou. În afara lui Cristos mort şi înviat nu există mântuire! Numai el poate să elibereze lumea de rău şi să facă să crească împărăţia dreptăţii, a păcii şi a iubirii la care aspirăm cu toţii.

4. A crede în Isus Cristos fără a-l vedea

În evanghelie ne este descrisă experienţa de credinţă a apostolului Toma în primirea misterului crucii şi Învierii lui Cristos. Toma face parte dintre cei doisprezece apostoli; l-a urmat pe Isus; este martor direct al vindecărilor sale, al minunilor; a ascultat cuvintele lui; a trăit rătăcirea în faţa morţii sale. În seara de Paşti Domnul le apare discipolilor, dar Toma nu este prezent, şi atunci când i se spune că Isus este viu şi s-a arătat, el declară: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede" (In20,25).

Şi noi am vrea să-l putem vedea pe Isus, să putem vorbi cu el, să simţim şi mai puternic prezenţa sa. Astăzi pentru mulţi accesul la Isus a devenit dificil. Circulă aşa de multe imagini ale lui Isus care se dau drept ştiinţifice şi îi iau măreţia lui, singularitatea persoanei sale. De aceea, în timpul anilor lungi de studiu şi meditaţie, s-a format în mine gândul de a transmite un pic din întâlnirea mea personală cu Isus într-o carte: ca pentru a ajuta la vederea, auzirea, atingerea Domnului, în care Dumnezeu ne-a venit în întâmpinare pentru a se face cunoscut. De fapt, însuşi Isus, apărând din nou discipolilor după opt zile, îi spune lui Toma: "Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios" (In 20,27). Şi pentru noi este posibil să avem un contact sensibil cu Isus, să punem, ca să spunem aşa, mâna pe semnele Pătimirii sale, semnele iubirii sale: în sacramente el se apropie în mod deosebit de noi, ni se dăruieşte. Dragi tineri, învăţaţi să-l "vedeţi", să-l "întâlniţi" pe Isus în Euharistie, unde este prezent şi aproape până acolo încât se face hrană pentru drumul nostru; în sacramentul Pocăinţei, în care Domnul manifestă milostivirea sa oferindu-ne mereu iertarea sa. Recunoaşteţi-l şi slujiţi-l pe Isus şi în cei săraci, în cei bolnavi, în fraţii care sunt în dificultate şi au nevoie de ajutor.

Deschideţi şi cultivaţi un dialog personal cu Isus Cristos, în credinţă. Cunoaşteţi-l prin citirea Evangheliilor şi a Catehismului Bisericii Catolice; intraţi în colocviu cu el în rugăciune, daţi-i încrederea voastră: n-o va trăda niciodată! "Credinţa este înainte de toate o adeziune personală a omului la Dumnezeu; în acelaşi timp şi în mod inseparabil, este asentimentul liber la tot adevărul pe care Dumnezeu l-a revelat" (Catehismul Bisericii Catolice, 150). Aşa veţi putea dobândi o credinţă matură, solidă, care nu va fi întemeiată numai pe un sentiment religios sau pe o vagă amintire a catehismului din copilăria voastră. Veţi putea să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu şi să trăiţi în mod autentic din el, asemenea apostolului Toma, când manifestă cu putere credinţa sa în Isus: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!".

5. Susţinuţi de credinţa Bisericii, pentru a fi martori

În acel moment Isus exclamă: "Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut" (In 20,29). El se gândeşte la drumul Bisericii, întemeiată pe credinţa martorilor oculari: Apostolii. Înţelegem aşadar că credinţa noastră personală în Cristos, născută din dialogul cu el, este legată de credinţa Bisericii: nu suntem credincioşi izolaţi, ci, prin Botez, suntem membrii ai acestei mari familii, şi credinţa mărturisită de Biserică e cea care dă siguranţă credinţei noastre personale. Crezul pe care-l proclamăm la Liturghia duminicală ne ocroteşte tocmai de pericolul de a crede într-un Dumnezeu care nu este cel pe care Isus ni l-a revelat: "Fiecare credincios este ca o verigă în marele lanţ al credincioşilor. Eu nu pot să cred fără să fiu susţinut de credinţa celorlalţi, şi, cu credinţa mea, contribui la susţinerea credinţei celorlalţi" (Catehismul Bisericii Catolice, 166). Să-i mulţumim mereu Domnului pentru darul Bisericii; ea ne face să înaintăm cu siguranţă în credinţa care ne dă viaţa adevărată (cf. In 20,31).

În istoria Bisericii, sfinţii şi martirii au luat din Crucea glorioasă a lui Cristos forţa pentru a fi fideli lui Dumnezeu până la dăruirea de ei înşişi; în credinţă au găsit forţa pentru a învinge propriile slăbiciuni şi a depăşi orice adversitate. De fapt, aşa cum spune apostolul Ioan, "cine este învingătorul lumii dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?" (1In 5,5). Şi victoria care se naşte din credinţă este cea a iubirii. Câţi creştini au fost şi sunt o mărturie vie a forţei credinţei care se exprimă în caritate: au fost artizani ai păcii, promotori ai dreptăţii, animatori ai unei lumi mai umane, o lume conformă lui Dumnezeu; s-au angajat în diferitele domenii ale vieţii sociale, cu competenţă şi profesionalism, contribuind în mod eficace la binele tuturor. Caritatea care vine din credinţă i-a condus la o mărturie foarte concretă, în fapte şi în cuvinte: Cristos nu este un bine numai pentru noi înşine, este binele cel mai preţios pe care trebuie să-l împărtăşim cu alţii. În era globalizării, fiţi martori ai speranţei creştine în lumea întreagă: sunt mulţi cei care doresc să primească această speranţă! În faţa mormântului prietenului Lazăr, mort de patru zile, Isus, înainte de a-l rechema la viaţă, i-a spus surorii sale Marta: "Dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu" (cf. In 11,40). Şi voi, dacă veţi crede, dacă veţi şti să trăiţi şi să mărturisiţi credinţa voastră în fiecare zi, veţi deveni instrument pentru a-i face pe alţi tineri să regăsească asemenea vouă sensul şi bucuria vieţii, care se naşte din întâlnirea cu Cristos!

6. Spre Ziua Mondială de la Madrid

Dragi prieteni, vă reînnoiesc invitaţia de a veni la Ziua Mondială a Tineretului la Madrid. Cu bucurie profundă, aştept pe fiecare dintre voi personal: Cristos vrea să vă facă tari în credinţă prin intermediul Bisericii. Alegerea de a crede în Cristos şi de a-l urma nu este uşoară; este împiedicată de infidelităţile noastre personale şi de atâtea glasuri care ne arată căi mai uşoare. Nu vă lăsaţi descurajaţi, căutaţi mai degrabă sprijinul comunităţii creştine, sprijinul Bisericii! În cursul acestui an pregătiţi-vă intens pentru întâlnirea de la Madrid cu episcopii voştri, cu preoţii voştri şi responsabilii pastoraţiei tineretului în dieceze, în comunităţile parohiale, în asociaţii şi în mişcări. Calitatea întâlnirii noastre va depinde mai ales de pregătirea spirituală, de rugăciune, de ascultarea comună a cuvântului lui Dumnezeu şi de sprijinul reciproc.

Dragi tineri, Biserica se bazează pe voi! Are nevoie de credinţa voastră vie, de caritatea voastră creativă şi de dinamismul speranţei voastre. Prezenţa voastră reînnoieşte Biserica, o întinereşte şi-i dăruieşte nou elan. Pentru aceasta Zilele Mondiale ale Tineretului sunt un har nu numai pentru voi, ci pentru întregul popor al lui Dumnezeu. Biserica din Spania se pregăteşte activ pentru a vă primi şi a trăi împreună experienţa bucuroasă a credinţei. Mulţumesc diecezelor, parohiilor, sanctuarelor, comunităţilor călugăreşti, asociaţiilor şi mişcărilor ecleziale, care lucrează cu generozitate la pregătirea acestui eveniment. Domnul nu va întârzia să-i binecuvânteze. Fecioara Maria să însoţească acest drum de pregătire. Ea, la vestirea îngerului, a primit cu credinţă cuvântul lui Dumnezeu; cu credinţă a consimţit la lucrarea pe care Dumnezeu o îndeplinea în ea. Rostind "fiat"-ul său, "da"-ul său, a primit darul unei carităţi imense, care a făcut-o să se dăruiască în întregime pe sine însăşi lui Dumnezeu. Să mijlocească pentru fiecare dintre voi, pentru ca la următoarea Zi Mondială să puteţi creşte în credinţă şi în iubire. Vă asigur de amintirea mea părintească în rugăciune şi vă binecuvântez din inimă.

Din Vatican, 6 august 2010, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului

  BENEDICTUS PP. XVI

© Copyright 2010 - Libreria Editrice Vaticana