Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
pentru a XXVII-a Zi Mondială a Tineretului

"Bucuraţi-vă mereu în Domnul!" (Fil 4,4)

Dragi tineri,

Sunt bucuros să mă adresez din nou vouă, cu ocazia celei de-a XXVII-a Zi Mondială a Tineretului. Amintirea întâlnirii de la Madrid, din august anul trecut, rămâne foarte prezentă în inima mea. A fost un extraordinar moment de har, în decursul căruia Domnul i-a binecuvântat pe tinerii prezenţi, veniţi din lumea întreagă. Îi aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru multele roade pe care le-a generat în acele zile şi care în viitor nu vor înceta să se înmulţească pentru tineri şi pentru comunităţile de care aparţin. Acum suntem deja orientaţi spre următoarea întâlnire la Rio de Janeiro în 2013, care va avea ca temă "Mergeţi şi faceţi ucenici toate popoarele" (cf. Mt 28,19).

Anul acesta, tema Zilei Mondiale a Tineretului ne este dată de un îndemn din Scrisoarea către Filipeni a sfântului Paul: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul!" (4,4). De fapt, bucuria este un element central al experienţei creştine. Şi în timpul fiecărei Zile Mondiale a Tineretului experimentăm o bucurie intensă, bucuria comuniunii, bucuria de a fi creştini, bucuria credinţei. Este una din caracteristicile acestor întâlniri. Şi vedem marea forţă de atracţie pe care ea o are: într-o lume adesea marcată de tristeţe şi nelinişti, este o mărturie importantă a frumuseţii şi a credibilităţii credinţei creştine.

Biserica are vocaţia de a duce lumii bucuria, o bucurie autentică şi durabilă, aceea pe care îngerii au vestit-o păstorilor din Betleem în noaptea naşterii lui Isus (cf. Lc 2,10): Dumnezeu nu numai că a vorbit, nu numai că a săvârşit semne minunate în istoria omenirii, Dumnezeu s-a făcut aşa de apropiat încât să devină unul dintre noi şi să parcurgă etapele întregii vieţi a omului. În contextul actual dificil, atâţia tineri în jurul vostru au o nevoie imensă de a simţi că mesajul creştin este un mesaj de bucurie şi de speranţă! Aşadar, aş vrea să reflectez împreună cu voi despre această bucurie, pe drumuri pentru a o găsi, pentru ca să o puteţi trăi tot mai în profunzime şi să-i fiţi mesageri printre cei care vă înconjoară.

1. Inima noastră este făcută pentru bucurie

Aspiraţia la bucurie este imprimată în interiorul fiinţei umane. Dincolo de satisfacţiile imediate şi trecătoare, inima noastră caută bucuria profundă, deplină şi durabilă, care să poată da "gust" existenţei. Şi acest lucru este valabil mai ales pentru voi, deoarece tinereţea este o perioadă de continuă descoperire a vieţii, a lumii, a celorlalţi şi a voastră înşivă. Este un timp de deschidere spre viitor, în care se manifestă marile dorinţe de fericire, de prietenie, de împărtăşire şi de adevăr, în care sunteţi stimulaţi de idealuri şi concepeţi proiecte.

Şi în fiecare zi sunt multe bucuriile simple pe care Domnul ni le oferă: bucuria de a trăi, bucuria în faţa frumuseţii naturii, bucuria unei munci bine făcute, bucuria slujirii, bucuria iubirii sincere şi curate. Şi dacă privim cu atenţie, există atâtea alte motive de bucurie: frumoasele momente din viaţa familiară, prietenia împărtăşită, descoperirea propriilor capacităţi personale şi obţinerea de rezultate bune, aprecierea din partea celorlalţi, posibilitatea de exprimare şi de a ne simţi înţeleşi, senzaţia de a fi utili aproapelui. Şi apoi dobândirea de noi cunoştinţe prin intermediul studiilor, descoperirea de noi dimensiuni prin călătorii şi întâlniri, posibilitatea de a face proiecte pentru viitor. Dar şi experienţa de a citi o operă literară, de a admira o capodoperă de artă, de a asculta şi interpreta muzică sau de a vedea un film pot să producă în noi adevărate bucurii.

Însă în fiecare zi ne ciocnim şi de atâtea dificultăţi şi în inimă există preocupări pentru viitor, până acolo încât putem să ne întrebăm dacă bucuria deplină şi durabilă la care aspirăm nu este oare o iluzie şi o fugă de realitate. Sunt mulţi tinerii care se întreabă: este cu adevărat posibilă bucuria deplină în ziua de astăzi? Şi această căutare parcurge diferite drumuri, dintre care unele se dovedesc greşite, sau măcar periculoase. Dar cum să distingem bucuriile cu adevărat durabile de plăcerile imediate şi înşelătoare? Cum să găsim adevărata bucurie în viaţă, aceea care durează şi nu ne abandonează chiar şi în momentele dificile?

2. Dumnezeu este izvorul adevăratei bucurii

În realitate bucuriile autentice, cele mici din cotidian sau cele mari din viaţă, îşi au toate originea în Dumnezeu, chiar dacă nu apare la prima vedere, pentru că Dumnezeu este comuniune de iubire veşnică, este bucurie infinită care nu rămâne închisă în ea însăşi, ci se extinde în cei pe care El îi iubeşte şi care îl iubesc. Dumnezeu ne-a creat după imaginea sa din iubire şi pentru a revărsa asupra noastră această iubire a sa, pentru a ne umple de prezenţa sa şi de harul său. Dumnezeu vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa, divină şi veşnică, făcându-ne să descoperim că valoarea şi sensul profund al vieţii noastre este în faptul de a fi acceptat, primit şi iubit de El, şi nu cu o primire fragilă cum poate să fie cea umană, ci cu o primire necondiţionată cum este cea divină: eu sunt voit, am un loc în lume şi în istorie, sunt iubit personal de Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu mă acceptă, mă iubeşte şi eu devin sigur de asta, ştiu în mod clar şi sigur că este bine că eu sunt, că exist.

Această iubire infinită a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi se manifestă în mod deplin în Isus Cristos. În El se află bucuria pe care o căutăm. În Evanghelie vedem că evenimentele care marchează începuturile vieţii lui Isus sunt caracterizate de bucurie. Atunci când arhanghelul Gabriel îi vesteşte Fecioarei Maria că ea va fi mamă a Mântuitorului, începe cu acest cuvânt: "Bucură-te!" (Lc1,28). La naşterea lui Isus, Îngerul Domnului le spune păstorilor: "Iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul" (Lc 2,11). Şi magii care îl căutau pe prunc, "când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare" (Mt 2,10). Motivul acestei bucurii este, aşadar, apropierea lui Dumnezeu, care s-a făcut unul dintre noi. Şi acest lucru îl intenţiona sfântul Paul atunci când le scria creştinilor din Filipi: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape" (Fil 4,4-5). Primul motiv al bucuriei noastre este apropierea Domnului, care mă primeşte şi mă iubeşte.

Şi de fapt, din întâlnirea cu Isus se naşte mereu o mare bucurie interioară. În Evanghelii putem vedea multe episoade. Amintim vizita lui Isus la Zaheu, un perceptor de taxe necinstit, un păcătos public, căruia Isus îi spune: "Astăzi trebuie să rămân în casa ta". Şi Zaheu, spune sfântul Luca, "l-a primit cu bucurie" (Lc 19,5-6). Este bucuria întâlnirii cu Domnul; este simţirea iubirii lui Dumnezeu care poate să transforme întreaga existenţă şi să aducă mântuire. Şi Zaheu decide să-şi schimbe viaţa şi să dea jumătate din bunurile sale săracilor.

În ceasul pătimirii lui Isus, această iubire se manifestă în toată forţa sa. În ultimele momente ale vieţii sale pământeşti, la cină cu prietenii săi, El spune: "Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea... V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină" (In 15,9.11). Isus vrea să-i introducă pe discipolii săi şi pe fiecare dintre noi în bucuria deplină, aceea pe care El o împărtăşeşte cu Tatăl, pentru ca iubirea cu care Tatăl îl iubeşte să fie în noi (cf. In 17,26). Bucuria creştină înseamnă a ne deschide la această iubire a lui Dumnezeu şi a-i aparţine Lui.

Relatează Evangheliile că Maria Magdalena şi alte femei au mers să viziteze mormântul în care Isus a fost depus după moartea sa şi au primit de la un Înger o veste tulburătoare, aceea a învierii sale. Atunci au părăsit în grabă mormântul, notează Evanghelistul, "cu teamă şi bucurie mare" şi au alergat să de vestea cea bună discipolilor. Şi Isus le-a ieşit în întâmpinare şi le-a spus: "Bucuraţi-vă!" (Mt 28,8-9). Este bucuria mântuirii care le este oferită: Cristos este cel viu, este Cel care a învins răul, păcatul şi moartea. El este prezent în mijlocul nostru ca Cel Înviat, până la sfârşitul lumii (cf.Mt28,20). Răul nu are ultimul cuvânt cu privire la viaţa noastră, ci credinţa în Cristos Mântuitorul ne spune că iubirea lui Dumnezeu învinge.

Această bucurie profundă este rod al Duhului Sfânt care ne face fii ai lui Dumnezeu, capabili să trăim şi să gustăm bunătatea sa, să ne adresăm Lui cu termenul "Abba", Tată (cf. Rom 8,15). Bucuria este semn al prezenţei sale şi al acţiunii sale în noi.

3. A păstra în inimă bucuria creştină

În acest moment ne întrebăm: cum să primim şi să păstrăm acest dar al bucuriei profunde, al bucuriei spirituale?

Un Psalm ne spune: "Caută-ţi bucuria în Domnul şi el va asculta cererile inimii tale" (Ps 37,4). Şi Isus explică faptul că "împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela" (Mt13,44). A găsi şi a păstra bucuria spirituală se naşte din întâlnirea cu Domnul, care cere să-l urmăm, să facem alegerea hotărâtă de a miza totul pe El. Dragi tineri, nu vă fie frică să puneţi în joc viaţa voastră făcând spaţiu lui Isus Cristos şi Evangheliei sale; este drumul pentru a avea pacea şi adevărata fericire în interiorul nostru, este drumul pentru adevărata realizare a existenţei noastre de fii ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea sa.

A căuta bucuria în Domnul: bucuria este rod al credinţei, înseamnă a recunoaşte în fiecare zi prezenţa sa, prietenia sa: "Domnul este aproape!" (Fil 4,5); înseamnă a pune din nou încrederea noastră în El, înseamnă a creşte în cunoaşterea şi în iubirea faţă de El. "Anul Credinţei", pe care îl vom începe peste puţine luni, ne va fi de ajutor şi de stimulent. Dragi prieteni, învăţaţi să vedeţi cum Dumnezeu acţionează în vieţile voastre, descoperiţi-l ascuns în inima evenimentelor din cotidianul vostru. Să credeţi că El este mereu fidel faţă de alianţa pe care a încheiat-o cu voi în ziua Botezului vostru. Să ştiţi că nu vă va părăsi niciodată. Să îndreptaţi adesea privirea voastră spre El. Pe cruce, şi-a dăruit viaţa sa pentru că vă iubeşte. Contemplarea unei iubiri aşa de mari aduce în inimile noastre o speranţă şi o bucurie pe care nimic nu o poate doborî. Un creştin nu poate să fie niciodată trist pentru că l-a întâlnit pe Cristos, care şi-a dat viaţa pentru el.

A-l căuta pe Domnul, a-l întâlni în viaţă înseamnă şi a primi Cuvântul său, care este bucurie pentru inimă. Profetul Ieremia scrie: "Când întâlneam cuvintele tale, ele erau hrana mea; cuvintele tale erau bucuria şi desfătarea inimii mele" (Ier 15,16). Învăţaţi să citiţi şi să meditaţi Sfânta Scriptură, acolo veţi găsi un răspuns la întrebările cele mai profunde de adevăr care se află în inima voastră şi în mintea voastră. Cuvântul lui Dumnezeu ne face să descoperim minunăţiile pe care Dumnezeu le-a realizat în istoria omului şi, plini de bucurie, deschide la laudă şi la adoraţi: "Veniţi, să cântăm cu veselie Domnului... să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru" (Ps 95,1.6).

Apoi, în mod deosebit, Liturgia este locul prin excelenţă în care se exprimă bucuria pe care Biserica o ia de la Domnul şi o transmite lumii. În fiecare duminică, în Euharistie, comunităţile creştine celebrează Misterul central al mântuirii: moartea şi învierea lui Cristos. Acesta este un moment fundamental pentru drumul oricărui discipol al Domnului, în care se face prezentă Jertfa sa de iubire; este ziua în care îl întâlnim pe Cristos Înviat, ascultăm Cuvântul său, ne hrănim cu Trupul său şi cu Sângele său. Un Psalm afirmă: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!" (Ps 118,24). Şi în noaptea de Paşti, Biserica cântă Exultet, expresie a bucuriei pentru victoria lui Isus Cristos asupra păcatului şi asupra morţii: "Tresăltaţi de bucurie, voi îngerilor... Bucură-te şi tu, pământule, învăluit în atâta lumină... să răsune acest sfânt lăcaş de strigătele puternice ale mulţimii". Bucuria creştină se naşte din faptul de a şti că suntem iubiţi de un Dumnezeu care s-a făcut om, şi-a dat viaţa sa pentru noi şi a înfrânt răul şi moartea; şi înseamnă a trăi din iubire faţă de El. Sfânta Tereza a Pruncului Isus, tânără carmelitană, scria: "Isuse, bucuria mea este să te iubesc!" (P 45, 21 ianuarie 1897, Op. Compl., pag. 708).

4. Bucuria iubirii

Dragi prieteni, bucuria este intim legată de iubire: sunt două roade inseparabile ale Duhului Sfânt (cf.Gal 5,23). Iubirea produce bucurie şi bucuria este o formă de iubire. Fericita Maica Tereza de Calcutta, făcând ecou la cuvintele lui Isus: "Este mai mare fericire a da decât a primi" (Fap 20,35), spunea: "Bucuria este o plasă de iubire pentru a captura sufletele. Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie. Şi cel care dă cu bucurie dă mai mult". Şi Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea scria: "În Dumnezeu însuşi totul este bucurie pentru că totul este dar" (Exortaţia apostolică Gaudete in Domino, 9 mai 1975).

Gândindu-mă la diferitele ambiente ale vieţii voastre, aş vrea să vă spun că a iubi înseamnă statornicie, fidelitate, a respecta angajamentele. Şi acest lucru, în primul rând, în prietenii: prietenii noştri se aşteaptă ca să fim sinceri, leali, fideli, pentru că iubirea adevărată este perseverentă chiar, şi mai ales, în dificultăţi. Şi acelaşi lucru este valabil pentru munca, studiile şi serviciile pe care le desfăşuraţi. Fidelitatea şi perseverenţa în bine conduc la bucurie, chiar dacă nu întotdeauna aceasta este imediată.

Pentru a intra în bucuria iubirii, suntem chemaţi să fim şi generoşi, să nu ne mulţumim să dăm minimul, ci să ne angajăm până la capăt în viaţă, cu o atenţie deosebită faţă de cei mai nevoiaşi, care se angajează în slujba binelui comun. Străduiţi-vă să studiaţi cu seriozitate; cultivaţi talentele voastre şi puneţi-le încă de acum în slujba aproapelui. Căutaţi modul de a contribui să faceţi societatea mai dreaptă şi umană, acolo unde vă aflaţi. Fie ca toată viaţa voastră să fie condusă de spiritul de slujire şi nu de căutarea puterii, a succesului material şi a banului.

Cu privire la generozitate, nu pot să nu menţionez o bucurie specială: aceea care se simte răspunzând la vocaţia de a dărui Domnului toată viaţa proprie. Dragi tineri, să nu vă fie frică de chemarea lui Cristos la viaţa călugărească, monastică, misionară sau la preoţie. Fiţi siguri că El umple de bucurie pe cei care, dedicându-i viaţa în această perspectivă, răspund la invitaţia sa de a părăsi toate pentru a rămâne cu El şi a se dedica slujirii altora cu inimă neîmpărţită. În acelaşi mod, mare este bucuria pe care El o rezervă bărbatului şi femeii care se dăruiesc total unul altuia în căsătorie pentru a constitui o familie şi a deveni semn al iubirii lui Cristos faţă de Biserica sa.

Aş vrea să amintesc un al treilea element pentru a intra în bucuria iubirii: a face să crească în viaţa voastră şi în viaţa comunităţilor voastre comuniunea fraternă. Există o strânsă legătură între comuniune şi bucurie. Nu este întâmplător că sfântul Paul scria îndemnul său la plural: nu se adresează fiecăruia singular, ci afirmă: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul!" (Fil 4,4). Numai împreună, trăind comuniunea fraternă, putem experimenta această bucurie. Cartea Faptele Apostolilor descrie astfel prima comunitate creştină: "frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată" (Fap 2,46). Angajaţi-vă şi voi aşa încât comunităţile creştine să poată fi locuri privilegiate de împărtăşire, de atenţie şi de grijă unul faţă de celălalt.

5. Bucuria convertirii

Dragi prieteni, pentru a trăi adevărata bucurie trebuie identificate şi tentaţiile care o îndepărtează. Cultura actuală induce adesea să se caute scopuri, realizări şi plăceri imediate, favorizând mai mult nestatornicia decât perseverenţa în trudă şi fidelitatea faţă de angajamente. Mesajele pe care le primiţi determină să intraţi în logica consumului, prospectând fericiri artificiale. Experienţa învaţă că faptul de a avea nu coincide cu bucuria: există atâtea persoane care, deşi au bunuri materiale din belşug, sunt adesea lovite de disperare, de tristeţe şi simt un gol în viaţă. Pentru a rămâne în bucurie, suntem chemaţi să trăim în iubire şi în adevăr, să trăim în Dumnezeu.

Şi voinţa lui Dumnezeu este ca noi să fim fericiţi. Pentru aceasta ne-a dat indicaţii concrete pentru drumul nostru: Poruncile. Respectându-le, noi găsim drumul vieţii şi al fericirii. Chiar dacă la prima vedere pot să pară un ansamblu de interdicţii, aproape un obstacol în calea libertăţii, dacă le medităm mai atent, în lumina Mesajului lui Cristos, ele sunt un ansamblu de reguli de viaţă esenţiale şi preţioase care conduc la o existenţă fericită, realizată conform proiectului lui Dumnezeu. În schimb, de câte ori constatăm că a construi ignorându-l pe Dumnezeu şi voinţa sa aduce dezamăgire, tristeţe, sentiment de înfrângere. Experienţa păcatului ca refuz de a-l urma, ca ofensă adusă prieteniei sale, aduce umbră în inima noastră.

Dar dacă uneori drumul creştin nu este uşor şi angajarea de fidelitate faţă de iubirea Domnului întâlneşte obstacole sau înregistrează căderi, Dumnezeu, în milostivirea sa, nu ne părăseşte, ci ne oferă mereu posibilitatea de a ne întoarce la El, de a ne reconcilia cu El, de a experimenta bucuria iubirii sale care iartă şi reprimeşte.

Dragi tineri, recurgeţi des la Sacramentul Pocăinţei şi al Reconcilierii! El este Sacramentul bucuriei regăsite. Cereţi Duhului Sfânt lumina pentru a şti să recunoaşteţi păcatul vostru şi capacitatea de a cere iertare lui Dumnezeu apropiindu-vă de acest Sacrament cu statornicie, seninătate şi încredere. Domnul vă va deschide mereu braţele sale, vă va purifica şi vă va face să intraţi în bucuria sa: va fi bucurie în cer chiar şi pentru un singur păcătos care se converteşte (cf. Lc 15,7).

6. Bucuria în încercări

Însă la sfârşit ar putea să rămână în inima noastră întrebarea dacă într-adevăr este posibil a trăi în bucurie chiar şi în mijlocul atâtor încercări ale vieţii, în special cele mai dureroase şi misterioase, dacă într-adevăr a-l urma pe Domnul, a ne încrede în El dăruieşte mereu fericire.

Răspunsul ne poate veni din câteva experienţa ale unor tineri ca şi voi care au găsit chiar în Cristos lumina capabilă să dea forţă şi speranţă, chiar şi în mijlocul celor mai dificile situaţii. Fericitul Pier Giorgio Frassati (1901-1925) a experimentat atâtea încercări în scurta sa existenţă, între care una, referitoare la viaţa sa sentimentală, care-l rănise în mod profund. Chiar în această situaţie îi scria surorii sale: "Tu mă întrebi dacă sunt vesel; şi cum aş putea să nu fiu? Atât timp cât Credinţa îmi va da forţă sunt mereu vesel! Orice catolic nu poate să nu fie vesel... Scopul pentru care noi am fost creaţi ne arată calea semănată fie şi cu mulţi spini, dar nu o cale tristă: ea este veselie chiar şi prin dureri" (Scrisoare către sora Luciana, Torino, 14 februarie 1925). Şi fericitul Ioan Paul al II-lea, prezentându-l ca model, spunea despre el: "era un tânăr cu o bucurie care trăgea după el, o bucurie care depăşea atâtea dificultăţi din viaţa sa" (Discurs adresat tinerilor, Torino, 13 aprilie 1980).

Mai aproape de noi, tânăra Chiara Badano (1971-1990), recent beatificată, a experimentat cum durerea poate să fie transfigurată de iubire şi să fie în mod misterios locuită de bucurie. La vârsta de 18 ani, într-un moment în care cancerul o făcea să sufere în mod deosebit, Chiara l-a rugat pe Duhul Sfânt, mijlocind pentru tinerii din Mişcarea sa. În afară de propria vindecare, îi ceruse lui Dumnezeu să-i lumineze cu Duhul său Sfânt pe toţi acei tineri, să le dea înţelepciunea şi lumina: "A fost chiar un moment al lui Dumnezeu: sufeream mult din punct de vedere fizic, dar sufletul cânta" (Scrisoare către Chiara Lubich, Sassello, 20 decembrie 1989). Cheia păcii sale şi a bucurie sale era încrederea completă în Domnul şi acceptarea chiar şi a bolii ca exprimare misterioasă a voinţei sale pentru binele său şi al tuturor. Repeta adesea: "Dacă tu vrei, Isuse, vreau şi eu".

Sunt două mărturii simple între multe altele care arată cum creştinul autentic nu este niciodată disperat şi trist, chiar şi în faţa celor mai dure încercări, şi arată că bucuria creştină nu este o fugă de realitate, ci o forţă supranaturală pentru a înfrunta şi a trăi dificultăţile zilnice. Ştim că Isus Cristos răstignit şi înviat este cu noi, este prietenul mereu fidel. Atunci când participăm la suferinţele sale, participăm şi la gloria sa. Cu El şi în El, suferinţa este transformată în iubire. Şi acolo se află bucuria (cf. Col 1,24).

7. Martori ai bucuriei

Dragi prieteni, pentru a încheia aş vrea să vă îndemn să fiţi misionari ai bucuriei. Nu putem fi fericiţi dacă ceilalţi nu sunt fericiţi: deci bucuria trebuie să fie împărtăşită. Mergeţi şi povestiţi celorlalţi tineri bucuria voastră că aţi găsit acea comoară preţioasă care este însuşi Isus. Nu putem ţine pentru noi bucuria credinţei: pentru ca ea să poată rămâne în noi, trebuie să o transmitem. Sfântul Ioan afirmă: "Ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi... Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină" (1In 1,3-4).

Uneori este pictată o imagine a creştinismului ca o propunere de viaţă care oprimă libertatea noastră, care merge împotriva dorinţei noastre de fericire şi de bucurie. Însă acest lucru nu răspunde adevărului! Creştinii sunt bărbaţi şi femei într-adevăr fericiţi pentru că ştiu că nu sunt niciodată singuri, ci sunt susţinuţi mereu de mâinile lui Dumnezeu! Vă revine mai ales vouă, tineri discipoli ai lui Cristos, să arătaţi lumii că credinţa aduce o fericire şi o bucurie adevărată, deplină şi durabilă. Şi dacă modul de a trăi al creştinilor pare uneori obosit şi plictisit, mărturisiţi voi cei dintâi faţa bucuroasă şi fericită a credinţei. Evanghelia este "vestea cea bună" că Dumnezeu ne iubeşte şi că fiecare dintre noi este important pentru El. Arătaţi lumii că este chiar aşa!

Aşadar, fiţi misionari entuziaşti ai noii evanghelizări! Duceţi celor care suferă, celor care sunt în căutare, bucuria pe care Isus vrea să o dăruiască. Duceţi-o în familiile voastre, în şcolile şi universităţile voastre, la locurile voastre de muncă şi în grupurile voastre de prieteni, acolo unde trăiţi. Veţi vedea că ea este contagioasă. Şi veţi primi de o sută de ori mai mult: bucuria mântuirii pentru voi înşivă, bucuria de a vedea Milostivirea lui Dumnezeu în acţiune în inimi. În ziua întâlnirii voastre definitive cu Domnul El vă va putea spune: "Bine, servitor bun şi credincios! Intră în bucuria stăpânului tău!" (Mt 25,21).

Fecioara Maria să vă însoţească pe acest drum. Ea l-a primit pe Domnul înlăuntrul ei şi l-a vestit cu o cântare de laudă şi de bucurie, Magnificat: "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu" (Lc 1,46-47). Maria a răspuns pe deplin la iubirea lui Dumnezeu dedicându-şi viaţa Lui într-o slujire umilă şi totală. Este numită "pricina bucuriei noastre" pentru că ni l-a dat pe Isus. Fie ca Ea să vă introducă în acea bucurie pe care nimeni nu va putea să v-o ia!

Din Vatican, 15 martie 2012

BENEDICTUS PP. XVI

© Copyright 2012 - Libreria Editrice Vaticana