Index   Back Top Print

[ DE  - EL  - EN  - ES  - FR  - HR  - HU  - IT  - NL  - PL  - PT  - RO  - SV  - ZH ]

MESSAGGIO DI SUA SANTITÀ
BENEDETTO XVI
PER LA QUARESIMA 2007

„Vor privi la cel pe care l-au străpuns” (In 19,37)

 

Dragi fraţi şi surori!

„Vor privi la cel pe care l-au străpuns” (In 19,37). Aceasta este tema biblică care ne călăuzeşte reflecţia asupra Postului Mare din acest an. Postul Mare este timpul prielnic pentru a învăţa să zăbovim cu Maria şi Ioan, discipolul iubit, alături de cel care săvârşeşte pe cruce sacrificiul vieţii sale pentru întreaga omenire (cfr In 19,25). Aşadar, să ne îndreptăm privirea  cu mai multă intensitate, în acest timp de pocăinţă şi de rugăciune, către Cristos răstignit care, murind pe Calvar, ne-a dezvăluit pe deplin iubirea  lui Dumnezeu. Asupra temei iubirii, m-am oprit deja în enciclica Deus caritas est scoţând în evidenţă cele două caracteristici fundamentale ale sale: agape şi eros.

Iubirea lui Dumnezeu: agape şi eros

Termenul agape, de multe ori prezent în Noul Testament, indică iubirea dezinteresată a celui care caută în mod exclusiv binele celuilalt; cuvântul eros exprimă, în schimb, iubirea celui care doreşte să posede ceea ce îi lipseşte şi aspiră la unirea cu persoana iubită. Iubirea cu care Dumnezeu ne înconjoară este fără îndoială agape. De fapt, poate oare omul să dea lui Dumnezeu ceva bun pe care El să nu aibă deja? Tot ceea ce făptura omenească este şi are e un dar al lui Dumezeu: deci, creatura este cea care are nevoie de Dumnezeu în toate. Dar iubirea lui Dumnezeu este şi eros. In Vechiul Testament Creatorul universului arată faţă de poporul pe care l-a ales o predilecţie care întrece orice motivaţie omenească. Profetul Osea exprimă această pasiune divină prin imagini îndrăzneţe, precum cea a iubirii unui bărbat faţă de o femeie adulteră (cfr 3,1-3); Ezechiel, la rândul său, vorbind despre raportul lui Dumnezeu cu poporul israelit, nu se teme să folosească un limbaj înflăcărat şi plin de pasiune (cfr 16,1-22). Aceste texte biblice arată că eros-ul face parte din însăşi inima lui Dumnezeu: Atotputernicul aşteaptă „da”-ul făpturilor sale precum un mire îl aşteaptă pe cel al miresei sale. Din păcate, încă de la început, omenirea sedusă de minciunile celui Rău, s-a închis în faţa iubirii lui Dumnezeu, în iluzia unei autosuficienţe imposibile (cfr Gen 3,1-7). Inchizându-se în sine, Adam s-a îndepărtat de acest izvor al vieţii care este însuşi Dumnezeu, şi a devenit primul dintre „aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie” (Ev 2,15). Dar Dumnezeu nu s-a lăsat învins, dimpotrivă, „nu”-ul omului a fost ca un imbold decisiv care l-a făcut să-şi manifeste iubirea în toată puterea ei mântuitoare.

Crucea dezvăluie plinătatea iubirii lui Dumnezeu

In misterul Crucii ni se revelează pe deplin puterea irezistibilă a milostivirii Tatălui ceresc. Pentru a redobândi iubirea creaturii sale, el a acceptat să plătească un preţ foarte mare: sângele Fiului său Unul născut. Moartea, care pentru primul Adam era un semn de extremă singurătate şi de neputinţă, în acest fel a fost  transformată în supremul act de iubire şi de libertate al noului Adam. In această situaţie, se poate spune, împreună cu sfântul Maxim Mărturisitorul, că Cristos „a murit, dacă se poate spune aşa, în mod divin, deoarece a murit în mod liber” (Ambigua, 91, 1056). Eros-ul lui Dumnezeu pentru noi ne este dezvăluit pe Cruce. Eros-ul este de fapt – după cum spune Dionisie (Pseudo) Areopagitul – acea forţă care nu permite celui care iubeşte să rămână în sine însuşi, dar îl poartă către unirea cu persoana pe care o iubeşte” (De divinis nominibus, IV, 13: PG 3, 712). Există oare „eros mai nebun” (N. Cabasilas, Vita in Cristo, 648)  decât acela care l-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să se unească cu noi până la a îndura, ca ale sale,  urmările greşelilor noastre?

„Cel pe care l-au străpuns”

Dragi fraţi şi surori, să privim la Cristos străpuns pe Cruce! El este revelarea cea mai răscolitoare a iubirii lui Dumnezeu, o iubire în care eros şi agape, departe de a se contrapune, se luminează reciproc. Pe Cruce este însuşi Dumnezeu care cerşeşte iubirea de la făptura sa: lui îi este sete de iubirea fiecăruia dintre noi. Apostolul Toma l-a recunoscut pe Isus ca „Domn şi Dumnezeu” când a pus mâna în rana coastei sale. Nu ne surprinde faptul că, printre sfinţi, mulţi au găsit în Inima lui Isus expresia cea mai mişcătoare a acestui mister di iubire. S-ar putea spune cu adevărat că revelarea eros-ului lui Dumnezeu către om, este, de fapt, expresia supremă a agape-i sale. Într-adevăr, numai iubirea în care se unesc dăruirea gratuită de sine şi dorinţa arzătoare de reciprocitate produce  un entuziasm care uşurează până şi sacrificiile cele mai grele. Isus a spus: „Când voi fi înălţat de la pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32). Răspunsul pe care îl doreşte cu ardoare  de la noi este înainte de toate ca noi să primim iubirea sa şi să ne lăsăm atraşi de el. Însă, acceptarea iubirii sale nu este de ajuns. Trebuie să corespundem unei astfel de iubiri şi să ne dăm silinţa de a o comunica celorlalţi: Cristos „mă atrage la sine” pentru a se uni cu mine, pentru ca eu să învăţ a-i iubi pe fraţii mei cu aceeaşi iubire.

Sânge şi apă

„Vor privi la cel pe care l-au străpuns”. Să privim cu încredere la coasta străpunsă a lui Isus, din care au ieşit „sânge şi apă” (In 19,34)! Părinţii Bisericii au considerat aceste elemente ca simboluri ale sacramentelor Botezului şi Euharistiei. Cu apa Botezului, prin opera Duhului Sfânt, ni se deschide intimitatea iubirii trinitare. Pe parcursul Postului Mare, amintindu-ne de Botezul nostru, suntem îndemnaţi să ieşim din noi înşine pentru a ne deschide, într-o abandonare plină de încredere îmbrăţişării milostive a Tatălui (cfr Sf. Ioan Gură de Aur, Catechesi, 3,14ss.). Sângele, simbol al iubirii Bunului Păstor, curge în noi  în special în misterul euharistic: „Euharistia ne atrage în actul de oferire al lui Isus... suntem implicaţi în dinamica dăruirii sale” (Enc. Deus caritas est, 13). Să trăim, deci, Postul Mare ca pe un timp „euharistic”, în care, primind iubirea lui Isus, învăţăm să o răspândim în jurul nostru prin fiecare gest şi cuvânt. Contemplarea „aceluia pe care l-au străpuns” va face să ne deschidem inima celorlalţi, recunoscând rănile provocate demnitaţii fiinţei umane; vom fi stimulaţi, în mod deosebit, să combatem orice forma de dispreţuire a vieţii şi de exploatare a persoanei şi să alinăm dramele singurătăţii şi abandonării multor persoane. Postul Mare să fie pentru fiecare creştin o reînnoită experienţă a iubirii lui Dumnezeu care ne-a fost dată în Cristos, iubire pe care zi de zi trebuie sa o „redonăm” la rândul nostru aproapelui, îndeosebi celor care suferă şi sunt în dificultate. Numai astfel vom putea participa din plin la bucuria Paştelui. Maria, Maica Frumoasei Iubiri, să ne călăuzească în acest itinerar al Postului Mare, drum de convertire autentică la iubirea lui Cristos. Vouă, dragi fraţi şi surori, vă urez un timp al Postului Mare cât mai rodnic, şi vă trimit tuturor cu afecţiune  o specială Binecuvântare Apostolică.

Din Vatican, 21 noiembrie 2006 

BENEDICTUS PP. XVI

 

© Copyright 2006 - Libreria Editrice Vaticana



Copyright © Dicastero per la Comunicazione - Libreria Editrice Vaticana